Atelierul de Urbanism al Primăriei Municipiului Timişoara (str. Alba Iulia nr. 2) va găzdui vernisajul Expoziţiei Taberei “Pastel Urban”- Timişoara, ediţia III-a, vineri, 12 noiembrie 2010 de la ora 18.30. Evenimentul organizat de Fundaţia Rubin va fi deschis de scriitorul Robert Şerban.
Lucrările realizate de artiştii Adriana Lucaciu, Alexandru Jakabhazi, Andreea Palade Flondor, Camil Mihăescu, Dieter Penteliuc-Cotoşman, Gabriel Kelemen, Horia Bojin, Róbert Köteles, Ştefan Călărăşanu, Victor Vulpe şi Vlad Corban vor putea fi văzute pe simezele Atelierului de Urbanism în perioada 12 – 20 noiembrie 2010.
„Să surprinzi efemeritatea unui loc în câteva linii şi pete colorate, să decupezi cu o mână tandră, puţin şovăielnică, secvenţe dintr-un cotidian prin care se trece cu o viteză mortală, să salvezi, pe o bucată de hârtie, un detaliu ce, astfel, devine personaj principal şi iese, poate, pentru totdeauna, din anonimat. Apoi, să pui laolaltă, ca într-un puzzle, toate aceste piese, să le priveşti una după alta, pe sărite ori într-o ordine neştiută; şi să închizi ochii. Nu te grăbi, nu-i deschide. Lasă-i să se obişnuiască, lasă-i să citească pe limba lor semnele catifelat-luminoase care, împreună, caligrafiază oraşul. Timişoara se poate (de)scrie, iată, şi aşa. Paradoxal, delicatul pastel lasă, şi de data asta, pentru a treia oară, Timişoara pregnantă.” (Robert ŞERBAN)